CALL US NOW 0744.798.610
DONEAZĂ

Daca tot ne-am harnicit

Dacă tot ne-am hărnicit cu toții, grație școlarilor și preșcolarilor noștri (știu că – mi veți contra – argumenta că de fapt drumurile noastre supra – nemțești, cu benzi generoase, dimpreună cu transportul în comun de vis, ne îmbie la adevărate și interminabile promenade matinale), vă provoc, printre cănițele cu ceai, lapte sau cafea, tartine, ghiozdane și, desigur, nelipsitele șireturi, la un test de aritmetică, cu elemente de logică și geometrie.
Testul este relativ simplu, si, din capul locului, declar că nu voi premia nici un doctorand de la Princeton si nici un al profesor de matematică, pentru soluție.
Dacă în trei zile am turnat temelia unei căsuțe la Erbiceni, în alte două s-a realizat zidăria, ieri am “tocat” doua mii de euro pentru lemnăria acoperișului, iar tabla vine direct de la oamenii minunati Acopero, va rog să-mi răspundeți în câte zile vom preda casa celor șase copii din familia Butnaru?
Rezultatul final depinde și de timpul alocat azi noapte, astăzi, mâine și, poate și poimâine, descărcării și montării caselor de la Uricani, pentru cele două familii cu 17 copii, dar și de sprijinul dumneavoastră, cu rugăciunea, bunătatea, precum și cu materialele sau bănuții necesari pe mai departe.
Așadar, cât?
Pentru cei ce s-au născut în era grilelor, meditațiilor suplimentare și culegerilor de teste ajutătoare, voi oferi și niște sugestii:
Știe Bunul Dumnezeu!
sau
Slava Ție, Doamne, slavă Ție!
Domnul Hristos să ne acopere și să ne înalțe cu Harul Său!

 



Comentarii prin Facebook:

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inline
Inline